• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Media

Media

06.06.2011 - Concursul de desen

2500 de elevi de clasa a III-a, talentați la desen și fotografie, au fost inspirați de tema propusă - Când biodiversitatea dă viaţă oraşului meu și au contribuit prin artă la promovarea mesajelor de protejare a mediului.

Bucureşti, 6 iunie 2011 - Veolia, prin cele două societăţi Apa Nova Bucureşti şi Apa Nova Ploieşti a continuat tradiţia stabilită cu ani în urma şi a organizat a şaptea ediţie a concursului de desen destinat copiilor - "În jurul Lumii". De această dată tema a fost "În jurul lumii - Când biodiversitatea dă viaţă oraşului meu", iar participanţii au avut de ales între desen şi fotografie pentru a se exprima. Ca în fiecare an, acest concurs s-a dovedit a fi un prilej de a evidenţia problemele de mediu şi de a oferi soluţii.

Câştigătorii concursului au fost premiaţi astăzi în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Bucureşti. Tema concursului a invitat copiii de clasa a III-a din şcolile bucureştene şi ploieştene să creeze desene sau să realizeze fotografii prin care să demonstreze că biodiversitatea este prezentă şi în marile oraşe. Pentru a ajuta participanţii să înţeleagă mai bine subiectul, societăţile Veolia Apa au realizat şi o campanie de informare în şcolile participante, adresându-se atât elevilor, cât şi cadrelor didactice.

Selecţia proiectelor câştigătoare a fost facută de un juriu format din angajaţi Apa Nova, precum şi din profesionişti din domeniu. Premiul întâi a fost câştigat de clasa a III-a C de la Şcoala "Sf. Vasile" din Ploieşti. Elevii se vor bucura de o excursie de două zile la Tulcea unde, printre altele, vor vizita acvariul care reprezintă o parte din biodiversitatea însăşi. Premiul al doilea s-a acordat clasei a III-a C de la Şcoala nr. 188 din Bucureşti, iar premiul al treilea a revenit clasei a III-a B de la Şcoala nr. 110 "George Topârceanu" din Bucureşti. Au mai fost aleşi încă cinci câştigători care au obţinut menţiuni: clasa a III-a D de la Şcoala nr. 146 "IG Duca" din Bucureşti, clasa a III-a de la Şcoala "Anastasia Popescu" din Bucureşti, clasa a III-a de la Şcoala "Olga Gudynn" din Bucureşti, clasa a III-a D de la Şcoala "Sf. Vasile" din Ploieşti şi clasa a III-a B de la Şcoala "Ioan Grigorescu" din Ploieşti.

Peste 2500 de elevi din şcoli bucureştene şi ploieştene au participat la concursul organizat de Veolia. Ca întotdeauna, iniţiativa companiei s-a concentrat pe dezvoltare durabilă şi a încurajat copiii sa fie conştienţi de problemele existente în mediul înconjurător. Concursul de anul acesta, ca şi ediţiile precedente, a avut ca scop educarea celor mici pentru a-i ajuta să ia decizii informate pe viitor şi a-i stimula să cunoască, dar şi să protejeze oraşele în care trăiesc.