• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Media

Media

14.03.2014 - Săptămâna porților deschise la Apa Nova București: 07 – 11 aprilie 2014

Cu prilejul săptămânii Şcoala altfel, aproximativ 300 de elevi bucureșteni au trecut pragul Stației de Tratare Roșu.

Acestora li s-au adaugat 120 de studenți ai Universității Politehnice București și 20 de studenți ai Universității de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară Bucureşti, care și-au manifestat, la rândul lor, interesul pentru procesul de producție a apei potabile.

Elevii și studenții au avut ocazia să descopere, cu ajutorul specialiștilor de la Apa Nova București, cum se obține apa potabilă a cărei calitate este la cele mai înalte standarde și cât de important pentru sănătate este consumul de apă permanent controlată.

Referitor la această acțiune, domnul Adrian Stanciu, directorul Direcției Producție din Apa Nova București și, totodată, gazda evenimentului, a declarat: “Am fost încântați să vedem cum observarea procesului la scară reală, a modului în care acesta este controlat și a tehnologiei utilizate stârnește interesul vizitatorilor, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoștințe.”

Toți participanții la vizite au primit materiale informative și albume realizate de către sau cu sprijinul Apa Nova București și dedicate protejării sănătății și mediului înconjurător.

„Pentru noi a fost o mare bucurie că am putut să împărtășim informații despre activitatea noastră. Urmare a acestor acțiuni, suntem îndreptățiți să credem că viitorul este unul al înțelegerii eforturilor făcute pentru asigurarea sănătății tuturor consumatorilor noștri, prin calitatea apei pe care o producem, dar și al responsabilității în relația cu mediul, cu sursele de apă, cu instalațiile de aducțiune, de producție, de transport și de distribuție a apei”, a completat domnul Adrian Stanciu.

Această acțiune este parte integrantă a strategiei Apa Nova București de susținere a dezvoltării durabile și de informare responsabilă a tuturor consumatorilor.

Apa Nova Bucureşti (societate ce face parte din Grupul Veolia) are drept principal obiect de activitate gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, fiind concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 25 de ani, începând cu anul 2000.