• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Media

Media

10.08.2020 - Municipiul București și Apa Nova semnează actul de prelungire care garantează investiții de 367,9 milioane de euro în sistemul de apă și canalizare

Municipiul București și Apa Nova, o companie Veolia, au semnat, în data de 06.08.2020, actul adițional care prevede prelungirea Contractului de Concesiune cu 12 ani, până în anul 2037.

Municipiul București și Apa Nova, o companie Veolia, au semnat, în data de 06.08.2020, actul adițional care prevede prelungirea Contractului de Concesiune cu 12 ani, până în anul 2037. Astfel, Municipiul București și Apa Nova continuă parteneriatul în scopul asigurării utilităților de apă și canalizare în condiții de înaltă calitate și maximă siguranță pentru cei peste 2.200.000 de bucureșteni.

Prin extinderea contractului, Municipiul București, prin Apa Nova, va asigura fonduri în valoare de 367,9 milioane de euro, pentru implementarea unui program multianual de lucrări strategice în valoare de 230,9 milioane de euro pe durata următorilor 11 ani, dar și costuri suplimentare în valoare de 137 milioane euro direcționate către infrastructura de apă și canalizare. Acest program investițional complex va garanta bucureștenilor actualul tarif la serviciile de apă și canalizare, pe toată durata acestor ani, aceasta fiind unul dintre cele mai mici prețuri din România (locul 43 din 45 în topul tarifelor principalilor operatori din România).

„Programul de investiții este unul ambițios, dar care va atrage beneficii directe asupra confortului și siguranței locuitorilor din București, prin reducerea semnificativă a fenomenelor de inundație în zone depresionare, precum Tineretului, Theodor Pallady sau Colentina, prin reducerea numărului de intervenții în carosabil și îmbunătățirea condițiilor de trafic, prin asigurarea accesului la utilități pe orice stradă din București. Concret, aceste lucrări de extindere se traduc prin 682,5 km noi la sistemul de apă și canalizare care vor acoperi 1.915 străzi pe întreaga suprafață a capitalei, desfășurând-se pe o durată de 11 ani, cu dată de începere imediată.”, a declarat Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului București.

Prin noul program de investiții obligatorii agreat de către Apa Nova și Municipiul București, suplimentar față de obligațiile asumate până acum de Concesionar, se urmăresc patru axe strategice, și anume: reducerea riscului de inundații în zonele centrale şi depresionare prin extinderea rețelei de canalizare pluviale și menajere, dar și prin creșterea capacității de transport a rețelei existente în caz de evenimente pluviometrice; adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin extinderea sistemului de distribuție a apei în București și în zonele limitrofe, extinderea rețelelor de apă şi canalizare conform planului de dezvoltare urbană, creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă în caz de situații de urgență.

"Apa Nova este liderul operatorilor de apă și canalizare, îndeplinind toate obligațiile prevăzute de cele 23 de Nivele de Servicii stipulate în Contractul de Concesiune. În cei peste 20 de ani de când suntem responsabili de sistemul de apă și canalizare, am asigurat zi de zi apă potabilă pentru peste 2 milioane de locuitori ai capitalei, prin sistemul de management eficient am evitat irosirea a peste 650 milioane mc de apă, numărul de branșamente aproape s-a dublat, au fost instalate peste 39.000 de contoare inteligente am conectat peste 700 de km de noi conducte și avem zero întreruperi de alimentare cu apă mai mari de 24 de ore, am redus permanent impactul activităților noastre asupra mediului diminuând constant amprenta de carbon. Prin cei peste 1,800 de angajați, am asigurat expertiza și suportul financiar necesar pentru îndeplinirea obligațiilor cu privire la modernizarea și retehnologizarea sistemului de producție și distribuție a apei potabile, a sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate. Continuarea investițiilor prin alocarea de fonduri proprii de 367,9 milioane de euro reiteram angajamentul de a răspunde prompt la orice solicitare a autorităților pentru asigurarea serviciilor esențiale la standarde europene”, a declarat dl Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova.

Din 2000, Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării sistemului de apă și canalizare, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București, conform Contractului de Concesiune semnat cu Municipiul București. Acest contract este unul dintre cele mai performante parteneriate publice private din lume (top 5), conform site-ului Băncii Mondiale.

Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București, conform Contractului de Concesiune semnat în 2000 cu Municipiul București. De 20 de ani, compania contribuie la îmbunătățirea performanțelor sistemului de alimentare cu apă prin lucrări ample și complexe de modernizare și extindere conform celor mai bune practici industriale în domeniu, investind peste 530 de milioane de euro până în prezent. Zi de zi, cei peste 1800 de angajați Apa Nova lucrează dedicat și depun eforturi susținute pentru asigurarea funcționalității sistemului de alimentare cu apă și canalizare în condiții de calitate și de siguranță.