• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Știri

Comunicat de presa

04/09/2020

Ca urmare a avertizărilor meteo emise de către Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 4 septembrie 2020, echipele operaționale Apa Nova sunt mobilizate în teren încă din seara zilei de 3 septembrie 2020, pentru a interveni imediat în zonele potențial a fi afectate având în vedere cantitățile importante de precipitații prognozate pentru Municipiul București în perioada menționată.

Pentru a limita impactul local al precipitațiilor cu caracter torențial, ANB intervine cu 18 hidrocurățitoare, 76 autoutilitare și echipamente de pompare și 220 specialiști. Echipele Apa Nova intervin operativ la toate sesizările clienților și autorităților, pentru eliminarea acumulărilor de apă și vor rămâne imobilizate în teren până la finalizarea tuturor intervențiilor.

Ținând cont de intensitatea și durata precipitațiilor, este posibil ca în unele zone să se depășească capacitatea proiectată a rețelelor de canalizare și să se formeze acumulări de apă, ce vor fi eliminate, la scurt timp după reducerea intensității ploii.

În cazul în care se dorește transmiterea unei sesizări către Apa Nova, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la:
 * 021.207.77.77 - Call Center;
 * prin live-chat pe site-ul companiei la : https://www.apanovabucuresti.ro/contact
 * prin aplicația mobilă Apa Nova București:
    - Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.apanovabucuresti.app&hl=en
    - AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/apa-nova-bucuresti/id1466080435

Din 2000, Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București. În cei aproape 20 de ani,sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții care depășesc 500 de milioane de euro până în prezent. Zi de zi, echipele Apa Nova lucrează dedicat și depun eforturi susținute pentru asigurarea funcționalității sistemului de alimentare cu apă și canalizare în condiții de calitate și de siguranță.