• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Știri

Apa Nova, partener de încredere pentru Municipiul București: Dividende de peste 13 milioane de lei plătite către Primăria Capitalei

04/07/2024

Apa Nova București, furnizorul serviciilor de apă potabilă și canalizare din Capitală, a efectuat în data de 4 iulie 2024 plata dividendelor în valoare de 13.371.172 lei către Primăria Municipiului București (PMB), în conformitate cu Contractul de Concesiune semnat între cele două părți. Această sumă echivalează cu peste 2.6 milioane de euro și reprezintă contravaloarea dividendelor aferente exercițiului financiar 2023. 


Achitarea acestei obligații contractuale reprezintă o dovadă concretă a angajamentului nostru ferm față de parteneri și bucureșteni. Prin plata dividendelor, Apa Nova București reiterează atât responsabilitatea sa financiară, cât și determinarea de a fi un pilon de stabilitate, într-un mediu economic dinamic. Este un gest de profesionalism și încredere, o ilustrare a dedicării noastre constante pentru performanță și a unui comportament responsabil", a declarat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova București.

În anul 2023, Apa Nova a alocat un buget de aproximativ 41 milioane de euro pentru proiecte de modernizare a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare, cu proiecte care au inclus reabilitarea sectorului de pompare, înlocuirea, reabilitarea și extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare, precum și continuarea implementării sistemului de contorizare inteligentă. Investiția s-a materializat prin modernizarea și/sau extinderea a circa 26 kilometri de rețea de apă potabilă și 14 kilometri de rețea de canalizare.

De asemenea, anul trecut, operatorul a implementat proiecte de eficiență energetică, inclusiv montarea de panouri fotovoltaice în locații cheie precum stațiile de pompare Nord, Sud, Grozăvești, stația de repompare Băneasa, stația de tratare Roșu, sediul Apa Nova București - Vitan și stația de pompare apă industrială Pantelimon. Aceste inițiative au implicat o investiție de 7,7 milioane de euro și vor genera aproximativ 10.547 MWh/an de energie electrică, contribuind astfel la creșterea independenței energetice a infrastructurii gestionate.

De la preluarea Contractului de Concesiune, Apa Nova a realizat investiții totale în valoare de 693 de milioane de euro pentru sistemele de tratare și alimentare cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate din București, reconfirmând astfel angajamentul de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a orașului și de a furniza servicii de înaltă calitate pentru comunitate.

Din 2000, Apa Nova, o companie Veolia, și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiul București. În cei peste 24 de ani, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții de 693 milioane de euro până în prezent.