Apa Nova actualizează
tarifele pentru apă potabilă și canalizare, ca urmare a evoluției crescătoare
accelerate a inflației cu 7,43% în perioada ianuarie 2021 – octombrie 2021.
Noile tarife la serviciile publice de alimentare cu
apă și de canalizare vor intra în vigoare începând cu 1 decembrie 2021,
ajustarea ordinară urmând a fi reflectată în facturile emise reprezentând consumul
ulterior acestei date.
Autoritatea Națională de
Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a
aprobat, prin Decizia nr. 192/22.11.2021, ajustarea ordinară pentru prețurile
și tarifele la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare în
municipiul București, după cum urmează:
- pentru o mie de litri de apă potabilă, tariful este de 4,15 lei + TVA, fiind actualizat cu 0,28 lei + TVA, de la 3,87 lei + TVA;
- pentru o mie de litri de apă uzată deversată în rețeaua publică de canalizare, tariful este de 2,19 lei + TVA, actualizat cu 0,15 lei + TVA, de la 2,04 lei + TVA.
Decizia Autorității Naționale de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilități Publice este în linie cu prevederile Contractului
de Concesiune și cu Hotărârea de Guvern nr. 1019/2000, care stabilesc că ajustarea
ordinară poate fi aplicată dacă inflația depășește 5%.
Chiar și în condițiile acestei actualizări, tarifele
practicate de compania Apa Nova rămân printre cele mai mici din țara noastră, ocupând
locul 42 din 45 de operatori de utilități din România.
Apa Nova și-a asumat responsabilitatea
gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori,
evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului
București, conform Contractului de Concesiune semnat în 2000 cu Primăria
Municipiului București. De peste 20 de ani, compania contribuie la
îmbunătățirea performanțelor sistemului de alimentare cu apă prin lucrări ample
și complexe de modernizare și extindere conform celor mai bune practici
industriale în domeniu, investind peste 560 de milioane de euro până în
prezent. Zi de zi, cei peste 1.800 de angajați Apa Nova lucrează dedicat și
depun eforturi susținute pentru asigurarea funcționalității sistemului de
alimentare cu apă și canalizare în condiții de calitate și de siguranță.