• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Știri

Apa Nova București a efectuat plata dividendelor către Primăria Municipiului București

04/05/2020

Apa Nova București (ANB), compania responsabilă cu gestionarea resurselor de apă și canalizare în Municipiul București, a efectuat plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2019 către Primăria Municipiului București. Valoarea acestora se ridică la 24.456.654 lei (aproximativ 5.042.609 euro la un curs mediu de 4,85 RON/Euro). ANB este concesionarul acestor servicii publice conform Contractului de Concesiune semnat în anul 2000 cu Primăria Municipiului București (PMB).

 “Plata dividendelor către PMB reprezintă o obligație contractuală anuală a companiei noastre. Achitarea acestora cu câteva luni mai devreme față de termenul la care se efectua plata în mod tradițional este un semn de solidaritate în contextul actual căruia trebuie să îi facă față într-un efort solidar, atât mediul public cât si cel privat, generat de criza pandemică COVID-19,” a declarat Irina Munteanu, CFO Apa Nova București.

Contractul de concesiune încheiat între ANB si PMB are la bază un parteneriat public-privat solid, asigurând un mecanism transparent care obligă compania la respectarea a peste 23 Nivele de Servicii care vin să măsoare și să demonstreze performanța companiei an de an.

În anul 2019, planul de investiții a fost axat pe proiecte de dezvoltare a business-ului - digitalizare, contorizare inteligentă și proiecte de extindere a rețelelor de apă și canalizare in București. Prin investițiile alocate pentru digitalizarea și eficientizare a operațiunilor companiei, a fost perfecționat sistemul automatizat pentru suport decizional, compus dintr-o serie de aplicații software, interconectate cu scopul de a asigura funcționarea optimă a infrastructurii generale în timp real. De altfel, Apa Nova este una din primele companii de utilități din România care a reușit să se ridice la acest nivel și să implementeze astfel de proiecte, ca urmare a procesului de business re-engineering prin care a trecut compania în ultimii ani. Astfel s-au înregistrat rezultate remarcabile, cum ar fi: timpul de detecţie a unei avarii a fost redus cu 96%, timpul de reparaţie a fost redus cu 86%, iar timpul de răspuns la sesizări a scăzut cu 88%.

Digitalizarea companiei a venit şi în sprijinul clienţilor. Anul trecut, Apa Nova a lansat aplicația mobilă ANB și platforma web digitală complet refăcută www.apanovabucuresti.ro, instrumente care permit accesul consumatorilor la servicii de tip self-service. Prin intermediul lor, consumatorii pot afla informații actualizate, personalizate, făcând astfel posibile o întreagă gamă de operațiuni, fără a mai fi necesară deplasarea acestora la Centrul de Relații Clienți și fără ca aceștia să mai apeleze la Call Center. În timp, ponderea investițiilor în digitalizare este estimată sa ajungă la un procent de 10% din total investiții.

Ca urmare a preocupării față de îmbunătățirea continuă a sistemului de alimentare cu apă și canalizare a municipiului București, compania are în analiză, în vederea implementării, două proiecte ce utilizează cele mai moderne tehnologii în domeniu. Aceste proiecte multianuale de investiţii vizează înlocuirea filierei de clorinare de la staţia de tratare a apei Roșu cu o filieră de electroclorinare (o tehnologie ce permite minimizarea riscurilor) și eficientizarea liniei de biogaz la staţia de epurare Glina, fapt ce va permite creșterea autonomiei energetice a staţiei de epurare.

Din 2000, Apa Nova (parte a Grupului Veolia) și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București. În cei 20 de ani, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții de peste 500 de milioane de euro până în prezent.