Apa Nova operează începând din data de 10.11.2021, în regim de urgență, o lucrare pentru remedierea unei avarii apărute pe o conductă a rețelei de canalizare, surparea fiind înregistrată pe traseul liniilor de tramvai din zona Calea Vitan, Sector 3, București.
Echipele au intervenit în regim de urgență, fiind luate toate măsurile pentru izolarea tronsonului afectat, în vederea reparației, iar în prezent acționează pentru remedierea avariei localizate pe traseul căii de rulare a tramvaiului.
Având în vedere complexitatea lucrărilor desfășurate, circulația tramvaielor pe tronsonul avariat este sistată în perioada 11.11.2021 – 13.11.2021, nefiind înregistrate însă întreruperi în alimentarea cu apă potabilă, respectiv transportul apei uzate și pluviale pe durata desfășurării lucrărilor de reparație.
Compania estimează finalizarea întregii operațiuni de intervenție și remediere a avariei în cursul zilei de 13.11.2021.
Echipele Apa Nova lucrează dedicat pentru a reduce la minimum intervalul de timp destinat lucrărilor.